duminică, 29 august 2010

Ultima zi de vară...

0 comentarii


La ce vreme a fost astăzi, aş putea spune "avanpremieră de toamnă"...
Am încercat să ţin în loc vara, măcar pentru câteva momente. Şi am reuşit, zic eu, la ceainăria Serendipity .
Nu ştiu dacă mai e cineva care nu a auzit de acest loc, dar dacă totuşi mai există, sper că nu pentru mult timp! E o oază liniştită în centrul Capitalei, departe de Bucureştiul agitat. E numai bun pentru momentele când vrei să evadezi din oraş şi nu ştii/ai unde. Un loc unde pisicile sunt stăpâne şi se plimbă pe lângă tine, în timp ce îţi savurezi ceaiul parfumat. Ai impresia că timpul se opreşe, însă observi cu stupoare, când te uiţi la ceas, că au trecut câteva ore bune...
Aşa a fost şi astăzi...

Dacă mai e nevoie de un plus acesta ar fi că, aproape în fiecare zi, la Serendipity are loc câte un workshop interesant sau un concert.

Adresa este Bucuresti, Str. Dumbrava Rosie nr. 12
Program: LUNI - VINERI : 16,00 - 22,00
SAMBATA - DUMINICA: 12,00 - 22,00

Mai multe detalii pe site-ul Serendipity Tea

vineri, 13 august 2010

Cu cine seamănă Lady Gaga?

0 comentarii



Lady Gaga ne lasă cu gura căscată la fiecare apariţie a ei în public! E aşa de haioasa poza asta, încat nu puteam să o las sa treacă neobservată...
Ştim că Lady G. că are un simţ al modei mai ... iesit din comun, însă în poza asta nu ştiu dacă mai este vorba de modă.
Cei de la E!Online zic ca seamană cu un monstru marin, mie îmi pare că aduce mai mult a Cousin Itt din Familia Adams... Cert este că artista reuşeşte să uimească de fiecare dată, ori printr-o ţinută, ori prin ce spune.
Aceasta este una din ţinutele pe care le-a purtat la concertul de acum 2 zile de la Staples Center, L.A.

miercuri, 11 august 2010

Curăţenie în toată ţara!

0 comentarii
Ne-am săturat să vedem PET-uri şi pungi plutind în apele râurilor şi nu mai vrem să facem un grătar lângă un morman de gunoaie, dar nu facem nimic în privinţa asta. Iată că nişte oameni harnici s-au hotărât să ia problema în mâini şi au lansat proiectul "Let's Do It Romania". Pe 25 septembrie se dă strigatul de adunare pentru a face curăţenie generală în toată ţara! Dacă vrei să te alaturi proiectului, intră în echipă şi dă o mînă de ajutor la strângerea gunoaielor.
Smiley şi Leonard Doroftei s-au alăturat deja proiectului!

Mai multe informaţii despre proiect poţi afla direct de pe site-ul Let's do it Romania.

Let’s Do It, Romania!